Lora și-a speriat fanii din mediul online după ce a lipsit de la pupitrul emisiunii pe care o prezintă, fără să dea prea multe explicații.
Însă, în urmă cu puțin timp, vedeta ProTV a dezvăluit chiar ea care este motivul pentru care a fost înlocuită la cârma Vorbește Lumea.
Vedeta a mărturisit că în urma rapelului s-a simțit foarte rău, motiv pentru care și-a anunțat echipa că va lipsi din emisiune.
„Marți am avut rapelul. Am ajuns acasă și prima dată m-a luat somnul, dar nu știam dacă este de la frică. M-am trezit a doua zi de dimineață, miercuri, cu o energie super bună. În timpul emisiunii m-a luat așa o chestie.
Eram cu o stare de leșin, amețită și nu puteam să păstrez imaginea. Am ajuns acasă, m-am descălțat și am adormit pe canapea.
M-am trezit seara pe la ora 10. M-am trezit cu migrene, febră 38, dar eu simțeam că ard mai tare.
Mă ustura carnea și nu puteam să mă ridic. Dacă mă ridicam, simțeam că îmi cade capul, eu care nu am niciodată dureri de cap. Pentru mine durerea de cap a fost anormală.(..)
Am avut aceste simptome după rapel, le-am considerat normale, însă am rămas acasă. M-am trezit a doua zi crezând că sunt bine. Eram puțin transpirată, m-am ridicat în fund pe pat, așteptam să văd dacă mi se întâmplă ceva.
Când m-am ridicat să mă duc la baie eram beată fără să fiu beată. M-am ținut de pereți și am confirmat echipei că nu pot să ajung la emisiune”, a spus Lora pe rețelele de socializare.
Mai mult, Lora s-a întors în emisiune și a mărturisit că este mult mai bine și toate simptomele au trecut.
„Marţi am avut rapelul, am venit ca o floricică la emisiune, când a început să se învârtă platoul. Cove a trebui să termine emisiunea singurel.
Eu am adormit în drum spre casă, am ajuns acasă, am dormit pe canapea până la 10 seara. Pur şi simplu, nu mă puteam ridica. Am simţit migrene, usturime a pielii, am făcut febră şi m-am văitat ca o… .
La prima doză nu am avut nimic. Sunt foarte bine, a durat mai puţin de 24 de ore nebunia, dar mi s-a recomandat să stau acasă”, a dezvăluit Lora, vineri, la ProTV.
Nu rata: Lora a început să plângă, în direct la TV. O celebra actriță a impresionat-o până la lacrimi. FOTO